16. La concursul de admitere în învăţămîntul superior se pot înscrie cetăţenii Republicii Moldova, deținători ai diplomei de bacalaureat, diplomei de studii medii de specialitate (colegiu), diplomei de studii superioare universitare, diplomei de licenţă sau a actului echivalent de studii.
17. Cetăţenii statelor membre ale C.S.I. şi ai ţărilor baltice de naţionalitate moldoveni (români) pot participa la concursul de admitere în condiţiile prevăzute pentru cetăţenii Republicii Moldova, în limita planurilor de înmatriculare cu finanțare bugetară și prin contract, cu achitarea taxei de studii. Naţionalitatea candidaţilor respectivi se stabileşte în baza copiei certificatului de naştere al unuia din părinţi.
18. Candidaţii, cetăţeni ai statelor C.S.I. şi ai ţărilor baltice, cetăţenii străini şi apatrizii, absolvenţii instituţiilor din localităţile de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, absolvenţi ai instituţiilor de tip „liceu-colegiu”, „tehnicum”, „sovhoz-tehnicum”, „colegiu” etc., participă la concursul de admitere în instituţiile de învăţămînt superior la locurile planificate pentru deţinătorii diplomelor de absolvire a instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate.
19. Străinii, cetăţeni ai altor state şi apatrizi pot fi înscrişi la studii cu finanțare bugetară în baza Protocoalelor de colaborare în domeniul învăţămîntului între Republica Moldova şi ţările respective, în conformitate cu Regulamentul cu privire la instruirea cetăţenilor străini şi apatrizilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 746 din 21 iunie 2003.
20. Locurile cu finanțare bugetară, planificate pentru cetățenii străini și apatrizi, în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, pot fi redistribuite candidaților, cetățeni ai Republicii Moldova, doar în cazul lipsei de solicitare a locurilor respective din partea cetățenilor străini și apatrizilor în cauză.
21. La concursul de admitere la învăţămîntul de zi, precum şi la învăţămîntul cu frecvenţă redusă, nu se stabileşte limita de vîrstă.
22. Candidaţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, dar pot fi înmatriculaţi la o singură specialitate în cadrul.
23. Candidaţii, deţinătorii diplomelor de studii superioare universitare şi diplomelor de licenţă, care activează în instituţiile de învăţămînt preuniversitar şi solicită a doua specialitate din cadrul domeniului general de studiu Ştiinţe ale educaţiei, pot urma studiile la specialitatea respectivă cu finanţare din buget.
24. Înscrierea la concursul de admitere a cetăţenilor Republicii Moldova, deţinători ai actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt din localităţile de est ale Republicii Moldova şi din mun. Bender se va realiza în conformitate cu prevederile „Regulamentului cu privire la efectele juridice ale actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender”, din 21.01.2004 publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.19-21/41 din 30.01.2004.
25. Deţinătorii atestatelor de studii medii de cultură generală eliberate de către instituţiile de învăţămînt din localităţile de est ale Republicii Moldova şi din mun. Bender, înmatriculaţi, realizează un an compensator în cadrul USM cu susţinerea ulterioară a examenelor de bacalaureat.
Cetățenii străini admiși la studii în baza protocoalelor de colaborare în domeniul învățămîntului și în baza actelor de studii medii de cultură generală sau echivalente acestora, realizează un an compensator în cadrul USM.
26. Înscrierea candidaţilor la concursul de admitere la specialităţile din cadrul domeniului general de studiu Ştiinţe ale educaţiei se va efectua, în mod prioritar, în baza recomandărilor la studii, eliberate de către direcţiile de învăţămînt ale autorităţilor administraţiei publice locale şi din rîndul candidaţilor din familii de pedagogi (unul sau ambii părinţi sînt pedagogi).
27. Dosarul candidatului la studii va cuprinde următoarele documente:
a) actul de studii, în original, cu anexa respectivă;
b) certificatul medical-tip (nr.086/e), eliberat în anul admiterii. În funcţie de specialitate /domeniu de formare profesională, instituţia de învăţămînt poate organiza un examen medical suplimentar;
c) diplomele de gradul I-III, obţinute de către candidaţi la concursurile şcolare republicane sau internaţionale la discipline de studiu, precum şi diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziţii etc., organizate de Ministerul Educaţiei sau de ministerele de resort;
d) 4 fotografii 3x4 cm;
e) adeverinţa eliberată de organul teritorial de tutelă şi curatelă pentru copiii orfani şi copii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, care au statut de copil orfan;
f) certificatele medicale corespunzătoare care indică gradul de invaliditate al candidaţilor sau al părinţilor acestora;
g) actul de studii respectiv pentru copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale care au absolvit şcoli cu statut special; certificatul eliberat de Comisia consultativă de expertiză medicală pentru cei care nu au învăţat în şcoli speciale;
h) certificatul care confirmă că unul din părinţii candidatului a participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, eliberat de organele abilitate; adeverinţa care confirmă participarea candidatului la operaţiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
i) certificatul despre componenţa familiei şi copiile certificatelor de naştere ale copiilor (pentru candidaţii din familiile cu patru şi mai mulţi copii);
j) confirmarea apartenenţei la familii de romi;
k) extrasul din carnetul de muncă (pentru persoanele angajate în cîmpul muncii);
l) certificatul de studii cu notele examenelor de bacalaureat şi situaţia şcolară pe anii de studii pentru absolvenţii liceelor din România, promoţia anului admiterii, urmînd ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior;
m) recomandarea direcţiei de învăţămînt a autorităţii administraţiei publice locale sau adeverinţa de la locul de muncă al părinţilor pedagogi pentru înscrierea la concursul de admitere la specialităţile din cadrul domeniului general de studiu Ştiinţe ale educaţiei;
n) copia certificatului de naştere al unuia din părinţi, pentru cetăţenii statelor membre ale C.S.I. şi ai ţărilor baltice de naţionalitate moldoveni (români);
o) chitanţa de plată a taxei de înscriere.
Atenţie: La cererea de înscriere la concurs se vor anexa copiile documentelor menţionate mai sus, avizate, în baza originalelor, de către Comisia de admitere.
În cazul în care candidatul la studii intenţionează să participe la concursul de admitere doar la Universitatea de Stat din Moldova la cererea de înscriere se anexează documentele în original.
28. Candidaţii la concurs vor prezenta personal buletinul de identitate (paşaportul), o copie a vizei domiciliului permanent al lor sau al părinţilor, livretul militar sau adeverinţa de premilitar.
29. Cererea de înscriere la concursul de admitere se depune la Comisia de admitere a USM. În cerere, candidaţii vor menţiona specialităţile (în ordinea preferinţei), limba de instruire, forma de învăţămînt (de zi, cu frecvenţă redusă) pentru care optează şi categoria de înmatriculare.
30. După expirarea termenului de înscriere la concurs, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea datelor în cererea de înscriere la concurs sau a actelor anexate la cerere.