Ceea ce justifică consacrarea pe cale legislativă a acestui procedeu de probaţiune, este necesitatea de a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un instrument, rapid şi eficient de lămurire a unor variate aspecte legate de săvârşirea infracţiunilor care să îngăduie acestora posibilitatea valorificării neîntârziate a unor date, stări, situaţii ce nu suferă amânare.
În cazul în care este necesară explicarea unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, procurorul, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist, dispunînd, la cererea părţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale. (art.139 CPP).
Constatarea tehnico-ştiinţifică este efectuată, de regulă, de către specialişti care funcţionează în organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti care funcţionează în cadrul altor organe, precum şi de către alţi specialişti.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi stabileşte termenul în care va fi efectuată lucrarea. Constatarea tehnico-ştiinţifică este efectuată asupra materialelor şi informaţiei puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Persoanei căreia îi revine sarcina efectuării constatării nu i se pot delega şi nici ea nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.
Dacă specialistul căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sânt insuficiente, el comunică acest fapt organului de urmărire penală sau instanţei, în vederea completării lor. În cazul în care este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori părţii vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport. Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, precum şi instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, dacă constată că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sânt precise, dispune efectuarea unei expertize. În cazul participării specialistului la actele procedurale, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale sânt inclse în procesul-verbal al acţiunii respective.
Expertizele
Urmele şi mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atâta timp, cît nu au fost analizate, interpretate şi valorificate pentru obţinerea unui maximum de date, menite a contribui la clarificarea diferitor împrejurări referitor la condiţiile în care a fost săvârşită infracţiunea, făptuitori, etc., în scopul aflării adevărului. Pentru valorificarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, în scopul arătat, sânt necesare cunoştinţe de specialitate şi mijloace tehnice adecvate, pe care organele de urmărire penală, oricât ar fi de dotate, nu le posedă.
Pentru a asigura valorificarea ştiinţifică a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă prin expertize, organele de urmărire penală trebuie să cunoască şi să analizeze întregul material existent în dosarul cauzei şi numai pe această bază să se pronunţe asupra necesităţii şi utilităţii recurgerii la dispunerea expertizei.
În vederea dispunerii expertizelor judiciare, organele de urmărire penală trebuie să analizeze temeinic necesitatea şi utilitatea acestora spre a nu recurge la concursul experţilor decât atunci când pot contribui la lămurirea unor fapte sau stări de fapt, care prezintă importanţă pentru cauză, respectiv pentru aflarea adevărului.
Cunoştinţele de specialitate ale expertului depăşesc limitele pregătirii generale a colaboratorilor organelor de drept şi necesită o pregătire specială într-un anume domeniu.
În art.142 alin.1 CPP sânt prevăzute cazurile de prezentare a concluziilor expertului. Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoştinţe specializate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept să înainteze cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa la efectuarea expertizei.
Aşadar, dispunerea unei expertize criminalistice este justificată numai atunci când, pentru clarificarea unor aspecte ale cauzei, sânt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu sau altul de activitate. Împrejurarea că cei ce îndeplinesc atribuţiile organelor de urmărire penală au cunoştinţe de specialitate în domeniul criminalisticii nu înlătură necesitatea dispunerii unei expertize. Aşadar, ori de câte ori se iveşte necesitatea lămuririi unui aspect al cauzei ce solicită cunoştinţe dintr-un domeniu sau altul, se va recurge la concursul specialiştilor, independent de faptul că organele de urmărire penală posedă asemenea cunoştinţe. Efectuarea unor examinări de specialitate de către însuşi organele de urmărire penală excede atribuţiilor conferite prin lege acestora, datorită incompatibilităţii existente între funcţiile procesuale pe care trebuie să le exercite organul de urmărire penală pe de o parte, şi expertul pe de altă parte şi ar fi de natură a se răsfrânge negativ asupra aflării adevărului în procesul penal.
În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţele necesare pentru a prezenta concluzii care se referă la circumstanţele apărute în legătură cu cauza penală şi care pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală.
Potrivit art.143 C.pr.pen. expertiza este dispusă şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
1) cauzei morţii;
2) gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
3) stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului-în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal;
4) vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate-în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;
5) stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele, dacă aceste declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărârii în cauza dată;
6) stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente inumane sau degradante;
7) altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
Procedura dispunerii expertizei. Considerând că este oportună expertiza, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea ei. În ordonanţă sau în încheiere este indicat: cine a iniţiat dispunerea expertizei; temeiurile pentru care este dispusă expertiza; obiectele, documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea, când şi în ce împrejurări au fost descoperite şi ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză; numele şi prenumele persoanei căreia îi este pusă în sarcină efectuarea expertizei.
Ordonanţa sau încheierea de dispunere a efectuării expertizei este obligatorie pentru instituţia sau persoana care urmează să efectueze expertize.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care dispune efectuarea expertizei, citează părţile şi expertul desemnat pentru a li se aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să dea răspunsuri, pentru a li se explica dreptul de a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, părţilor li se explică dreptul lor de a cere numirea a cîte un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei. În acest caz, se întocmeşte un proces-verbal.
Clasificarea expertizelor. Principalele criterii după care se pot clasifica expertizele sânt: natura problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză; modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei; modul de desemnare a expertului; criteriul modului de organizare a expertizei. În funcţie de natura problemelor ce urmează a fi lămurite, organele judiciare pot dispune efectuarea următoarelor expertize:
1. expertiza criminalistică, care, la rândul ei, poate fi de mai multe feluri, şi anume: expertiza dactiloscopică, traseologică, balistică, tehnică a actelor, grafică, biocriminalistică;
2. expertiza medico-legală, prin care pot fi lămurite problemele privind asfixia mecanică, moartea subită, violul etc.;
3. expertiza psihiatrică, prin care pot fi lămurite problemele privind tulburările psihice, ca: schizofrenia, oligofrenia, depresiunea maniacală.
4. expertiza contabilă, prin care se lămuresc aspecte privind controlul şi revizia contabilă;
5. expertiza tehnică, cu ajutorul căreia pot fi lămurite anumite probleme în cazul accidentelor de circulaţie, în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii.[6]
Expertizele mai pot fi clasificate ca: expertiza de comisie, expertiza complexă expertiza suplimentară, contraexpertiza
Expertiza de comisie. Expertizele cu un grad sporit de complexitate se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de aceeaşi specializare sau, după caz, de specializări diferite. La cererea părţilor, în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi (recomandaţi) de ele. Dacă sînt experţi de aceeaşi specializare, membrii comisiei se consultă între ei şi, ajungînd la o opinie comună, întocmesc un raport unic, pe care îl semnează fiecare. Dacă între experţi există dezacord, fiecare dintre ei prezintă cîte un raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la întrebările pe marginea cărora există dezacord. Dacă membrii comisiei sînt experţi de specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică prevederile referitoare la expertiza complexă. Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză, precum şi pentru experţii desemnaţi. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză şi conducătorul, analizînd complexitatea investigaţiilor ce urmează a fi efectuate, consideră că este necesară o expertiză în comisie, acesta comunică organului de urmărire penală sau instanţei de judecată propunerea de dispunere a efectuării expertizei.
Expertiza complexă. În activitatea de soluţionare a unor cauze penale organele judiciare se confruntă cu o multitudine de probleme, a căror natură depăşeşte sfera de preocupare a unei ştiinţe, impunându-se consultarea unor specialişti din diferite domenii, cum ar fi: criminalistic, tehnic, medical, contabil, artă, etc., care să formuleze concluzi în cadrul raportului de expertiză. De aici rezultă necesitatea ca la efectuarea lucrării să participe specialişti din mai multe domenii de activitate, aşa încât expertizele au din ce în ce mai mult un caracter interdisciplinar sau multidisciplinar. Necesităţile de ordin practic au determinat apariţia unui nou gen de expertiză, pe care unii autori au denumit-o expertiza complexă. Ea nu trebuie confundată cu cea efectuată de către comisia formată din mai mulţi experţi de aceeaşi specialitate dispunerea şi efectuarea expertizei complexe trebuie evidenţiate următoarele:
1. expertiza complexă se dispune numai când rezolvarea probleme lor necesită cercetări inter-sau multidisciplinare;
2. în cadrul acesteia, fiecare expert cunoaşte întreaga cauză şi toate problemele care urmează a fi rezolvate;
3. experţii dintr-o anumită specialitate folosesc informaţiile din celelalte specialităţi pentru formularea unor concluzii unice, fundamentate ştiinţific;
4. elementele de graniţă dintre ştiinţele chemate să contribuie la rezolvarea problematicii expertizei impun o colaborare strânsă între specialiştii numiţi să efectueze lucrarea;
5. raportul unic, în care se materializează desfăşurarea şi concluziile experţilor, este de natură să asigure rezolvarea tuturor problemelor pentru care a fost dispusă expertiza, oferind organelor judiciare un mijloc de probă eficient pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzelor penale.
Practica judiciară cunoaşte mai multe genuri de expertize complexe:
1. Expertiza complexă criminalistică şi medico-legală, care se dispune, de exemplu, în cazul omorului săvârşit prin folosirea armelor de foc, a unor corpuri înţepătoare-tăietoare sau în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări de deces în cadrul acesteia, experţii (criminalist şi medico-legal) sunt chemaţi să colaboreze în examinarea şi interpretarea diverselor urme existente pe îmbrăcămintea şi corpul victimei, pentru a putea formula concluzii cu privire la mecanismul de creare a lor, eventual instrumentul creator, concordanţa dintre urmele existente ş.a.;
2. Expertiza complexă tehnică şi criminalistică are o arie de aplicabilitate mult mai largă, ea impunându-se frecvent în cazul unor infracţiuni săvârşite la regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive ori a unor infracţiuni comise prin folosirea lor, experţii criminalişti şi specialiştii armurieri fiind chemaţi să contribuie la lămurirea unor probleme privind natura, starea tehnică (calitatea) corpurilor delicte puse la dispoziţie pentru examinare, identificarea obiectelor creatoare de urme ş. a.;
3. Expertiza complexă a picturilor impune colaborarea specialiştilor din domeniul artei cu experţi chimişti, fizicieni, graficieni, pentru rezolvarea unor probleme vizând calitatea materialelor şi metodelor folosite la realizarea falsului, autenticitatea semnăturii şi, pe această bază, stabilirea autenticităţii lucrării examinate;
4. Expertiza complexă tehnică şi contabilă este folosită, deseori, la instrumentarea cauzelor penale privind infracţiuni prin care au fost cauzate pagube avutului: furturi, escrocherii, distrugeri sau degradări de bunuri. Certificarea problematicii care se ridică în astfel de cauze referitoare la valoarea prejudiciului cauzat, la metodele şi mijloacele care le-au determinat nu poate fi realizată decât prin folosirea cunoştinţelor şi constatărilor experţilor tehnici şi a celor contabili.
Art. 148 CPP reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei suplimentare şi contraexpertizei.
Dacă organul de urmărire penală care a dispus efectuarea expertizei, la invocare de către una dintre părţi sau din oficiu, ori instanţa de judecată, la cererea uneia dintre părţi, constată că raportul expertului nu este complet, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, se dispune efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt expert.
Dacă concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate, dacă există îndoieli în privinţa lor şi aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului sau dacă a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei expertize repetate de către un alt expert sau alţi experţi. La efectuarea expertizei repetate se poate pune şi chestiunea autenticităţii metodelor utilizate anterior. Primul expert poate participa la efectuarea expertizei respective pentru a da explicaţii, însă nu poate participa la efectuarea investigaţiilor şi la finalizarea concluziilor.
În ordonanţă sau în încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei suplimentare sau repetate trebuie să fie concretizate motivele dispunerii acesteia.
[1] Gr.Theodoru, L.Moldovan op.cit., p.137
[2] Белкин Р.С., Собирание, исcледование и оценка доказательств, Изд. Юрид.лит.-ры, 1966, Москва, р.216
[3] Петренко B.M., Предъявление для опознания при расследовании преступлений, Изд. ВНИИ МВД СССР, Москва, 1975, р. 4.
[4] Цветков П.П., Предъявление для опознания в советском процессе, Изд. Лен-го унив.-та, Ленинград,1962, p.27.
[5] Кочаров Г.И., Опознание на предварительном следствии: пособие длля следователей, Изд. Юрид.лит-ры., Москва, 1955, p.59
[6] Neagu Ion, op.cit., p.301.
