Înregistrările sonore sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic electronic, magnetic, optic şi alţi purtători de informaţie tehnico-electronică, dobîndite în condiţiile prevăzute de codul de procedură penală, constituie mijloace de probă dacă ele conţin date sau indici temeinici privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni şi conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă (art.164 CPP).
La audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, a martorilor pot fi aplicate la cererea acestora sau din oficiu de către organul de urmărire penală ori instanţă, înregistrări audio sau video. Despre aplicarea înregistrării audio sau video se comunică persoanei care urmează să fie audiată înainte de începerea audierii (art.115 alin. 1 CPP).
Înregistrarea audio sau video trebuie să conţină datele despre persoana care este audiată, persoana care efectuează audierea, toate datele care urmează să fie consemnate în procesul verbal al audierii conform cerinţelor art.art.260-261 CP., precum şi întreaga desfăşurare a audierii. Nu se admite înregistrarea audio sau video a unei părţi din audiere, precum şi repetarea specială pentru înregistrare audio sau video a declaraţiilor deja făcute (art.115 alin. 2 CPP). După terminarea audierii, înregistrarea audio sau video se reproduce în întregime în faţa persoanei audiate. Completările la înregistrarea audio sau video a declaraţiilor făcute de persoana audiată se înregistrează de asemenea pe caseta audio sau video. Înregistrarea audio sau video se încheie cu declaraţia persoanei audiate care confirmă justeţea declaraţiilor. Declaraţiile obţinute în timpul audierii cu aplicarea înregistrării sonore sau video se consemnează în procesul verbal al audierii. În cazul în care înregistrarea audio sau video a declaraţiilor se reproduce în cadrul efectuării unei altei acţiuni de urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să facă despre aceasta o menţiune în procesul-verbal respectiv.
Procedee speciale de obţinere a declaraţiilor
Confruntarea.
Din motive obiective ori subiective, uneori, între declaraţiile persoanelor ascultate, cu privire la una şi aceeaşi faptă sau împrejurare de fapt, apar contraziceri. De regulă, contrazicerile apar, mai ales, între declaraţiile martorilor şi învinuiţilor sau inculpaţilor, însă practica judiciară demonstrează că asemenea contraziceri există şi între declaraţiile martorilor, între declaraţiile învinuiţilor sau inculpaţilor implicaţi în aceeaşi cauză ori între declaraţiile martorilor şi ale persoanelor, respectiv, ale părţilor.
Cauzele contrazicerilor dintre declaraţiile învinuiţilor ori inculpaţilor şi ale celorlalte persoane ascultate în cauză sânt mult mai complexe şi variate, printre acestea înscriindu-se nesăvârşirea de către cel cercetat în calitate de învinuit a infracţiunii ce i se impută, săvârşirea de câtre învinuit a mai multor infracţiuni şi neputinţa de a-şi aminti împrejurările în care le-a comis; încercarea învinuitului sau inculpatului de a scăpa de răspundere penală ori de a o atenua, de a scăpa alţi participanţi de răspundere penală sau urmărirea apariţiei unor contraziceri între declaraţiile sale şi ale celorlalte persoane ascultate în cauză, pentru a împiedica aflarea adevărului, etc.
Confruntarea constituie un proces încontinuu de confruntare a declaraţiilor a două persoane ascultate concomitent cu folosirea imediată a rezultatelor acestei comparaţii, pentru înlăturarea contradicţiilor apărute.[2]
Rezultă că această activitate este tot o ascultare, însă de o manieră deosebită. Astfel, prin derogare de la normele privind ascultarea, potrivit cărora fiecare persoană este întrebată individual, separat, despre împrejurările ce urmează a fi lămurite, în cadrul confruntării, persoanele una în prezintă celeilalte sunt ascultate, despre aspectele, problemele în legătură cu care au apărut contrazicerile. Deşi scopul principal al confruntării îl constituie înlăturarea contrazicerilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate anterior cu privire la una şi aceeaşi problemă, totuşi nu trebuie de insistat asupra faptului că efectuarea acestui act poate duce şi la realizarea altor obiective.
Confruntarea constituie un mijloc de verificare a probelor, iar uneori şi administrare de probe noi. Deşi scopul principal al confruntării îl constituie înlăturarea contrazicerilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate anterior cu privire la una şi aceeaşi problemă, totuşi nu trebuie de insistat asupra faptului că efectuarea acestui act nu poate duce şi la realizarea altor obiective. Astfel, în urma efectuării confruntării se poate ajunge la obţinerea unor date, indici, probe noi atunci când în cursul desfăşurării ei persoanele respective îşi amintesc aspectele omise cu ocazia ascultării lor în mod individual. De exemplu, una dintre persoanele confruntate precizează, cu ocazia confruntării, că, în momentul discutării problemelor pe marginea cărora au apărut contrazicerile, de faţă se află o a treia persoană. Declaraţia persoanei identificate cu ocazia confruntării, prin care se confirmă discuţiile ce au avut loc, constituie un nou mijloc de probă administrat în cauză.
În practica organelor de urmărire penală, confruntarea mai este efectuată şi în scopul verificării şi precizării unor declaraţii ale învinuiţilor sau inculpaţilor participanţi la aceeaşi infracţiune, prin care aceştia şi-au recunoscut faptele săvârşite.
Referitor la confruntarea efectuată în scopul înlăturării contrazicerilor, trebuie reţinut faptul că nu pentru orice contrazicere şi oricând este necesar să se recurgă la confruntare. Această activitate se efectuează numai în cazul când există contraziceri care se referă la probleme esenţiale şi numai când ele nu pot fi înlăturate în alt mod.
De multe ori contrazicerile dintre declaraţiile persoanelor ascultate pot fi înlăturate prin verificarea şi ridicarea de înscrisuri, efectuarea de percheziţii, reconstituiri, efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, ascultarea altor persoane ce au cunoştinţă despre împrejurările în legătură cu care au apărut acestea. De aceea, în planul de urmărire penală trebuie să se prevadă toate activităţile posibile, care să ducă la înlăturarea contrazicerilor. Numai dacă, după epuizarea acestor activităţi, contrazicerile persistă, se procedează la organizarea confruntării. În acest sens, se recomandă ca efectuarea confruntării să aibă loc, de regulă, printre ultimele activităţi de cercetare, atunci când s-a ajuns la concluzia certă că în alt mod nu pot fi înlăturate contrazicerile. Efectuarea acestei activităţi la întâmplare, fără o temeinică analiză a utilităţii şi oportunităţii ei, poate avea consecinţe negative pentru buna desfăşurare a cercetărilor şi aflarea adevărului în cauză.
Conform art.113 alin.1 CPP, în cazul în care există divergenţe între declaraţiile persoanelor audiate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acestor persoane, dacă este necesar, pentru aflarea adevărului şi înlăturarea divergenţelor.
La audierea persoanelor confruntate, sânt respectate dispoziţiile privitor la audierea martorului sau învinuitului, aplicate corespunzător, în funcţie de calitatea procesuală a persoanelor confruntate. Persoanele confruntate sânt audiate privitor la relaţiile dintre ele, la faptele şi circumstanţele în privinţa cărora declaraţiile depuse anterior se contrazic. După audierea declaraţiilor, persoanele confruntate pot să-şi pună reciproc întrebări şi răspund la întrebările persoanei care efectuează acţiunea procesuală.
Sintetizând cele spuse în privinţa confruntării, ţinem să menţionam următoarele:
- confruntarea este un act de urmărire penală;
- este realizat în limitele unei cauze penale;
- constă în ascultarea simultană a două persoane;
- aceste persoane au fost anterior ascultate separat în privinţa aceloraşi circumstanţe;
- între declaraţiile lor anterioare există contraziceri esenţiale;
- pe parcursul confruntării are loc compararea, completarea, precizarea permanentă a declaraţiilor obţinute de la persoanele ascultate;
- are scopul înlăturării contrazicerilor esenţiale, care există în declaraţiile persoanelor;
- confruntarea poate fi realizată în orice îmbinare între martori, părţi vătămate, bănuiţi şi învinuiţi.
Subiecţii procesului penal între care se poate efectua confruntarea:
- între martori;
- între părţile vătămate;
- între martori şi învinuit sau bănuit;
- între bănuiţi sau învinuiţi;
- între partea vătămată şi învinuit;
- între partea vătămată şi bănuit.
Dacă participă la confruntare partea vătămată ori martorul, ei sînt preîntâmpinaţi de răspunderea penală pe care o poartă în caz de refuz să depună declaraţii sau de depunere a declaraţiilor false în baza art. 312, 313 CP. Dacă la confruntare participă bănuitul sau învinuitul, atunci ei nu sânt obligaţi să facă declaraţii, însă au dreptul de a le face.
Procedura confruntării:
- organul de urmărire penală identifică participanţii la confruntare;
- explică drepturile şi obligaţiile, răspunderea ce o poartă în cazul refuzului sau depunerii depoziţiilor false în cazul martorului sau părţii vătămate;
- stabileşte în ce raporturi sau relaţii se află între ele persoanele participante;
- aceleaşi întrebări se pun ambilor participanţi la confruntare cu înscrierea răspunsului în procesul-verbal.;
- reproducerea declaraţiilor se permite numai după terminarea confruntării;
- organul de urmărire penală poate pune întrebări de precizare;
- participanţii pot să-şi adreseze întrebări cu permisiunea ofiţerului de urmărire penală;
- persoanelor care participă la confruntare (cu permisiunea organului de urmărire penală) li se pot pune întrebări de către terţele persoane participante la confruntare: experţi, specialişti, apărători, reprezentanţi legali ai minorului;
- declaraţiile persoanelor confruntate sânt consemnate într-un proces-verbal întocmit conform prevederilor art.260 şi 261 CPP.
- după finisarea confruntării participanţii iau cunoştinţă de procesul-verbal, au dreptul să facă completări sau obiecţii la cele expuse în procesul confruntării;
- fiecare participant semnează declaraţiile sale pe fiecare pagină şi procesul-verbal în întregime. Organul de urmărire penală semnează procesul-verbal la sfârşitul acestuia.
