În practica organelor de urmărire penală din R. M. este utilizată pe larg verificarea şi precizarea declaraţiilor la faţa locului, mai ales la cercetarea cazurilor când un rol important în probaţiune procesual penală revine declaraţiilor învinuitului.
Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, părţii vătămate, bănuitului, învinuitului despre evenimentele infracţiunii săvârşite într-un loc concret, reprezentantul organului de urmărire penală este în drept să se prezinte la locul infracţiunii împreună cu persoana audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul, specialistul, reprezentantul legal şi să propună persoanei audiate să descrie circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau poate face şi acum declaraţii (art.114 alin.1 CPP).
În scopul stabilirii unor date noi, verificării itinerarului şi locului unde s-a săvârşit fapta, de asemenea şi pentru a releva autenticitatea declaraţiilor prin confruntarea lor cu împrejurările cercetate, declaraţiile bănuitului, învinuitului, părţii vătămate sau a martorului date anterior pot fi verificate şi precizate la locul legat de evenimentul în cauză.
Persoana audiată arată calea spre locul săvârşirii infracţiunii, descrie circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la întrebările reprezentantului organului de urmărire penală. Dacă, pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite obiecte şi documente ce pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite cu condiţia de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această acţiune procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor. Rezultatele verificării declaraţiilor la locul infracţiunii sânt consemnate în proces-verbal, respectând prevederile art. 260 şi 261 CPP, în care, suplimentar, se fixează declaraţiile persoanei făcute la faţa locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la faţa locului pot fi aplicate mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Fonogramele, casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele, documentele şi obiectele ridicate sunt anexate la procesul-verbal.
Faţă de verificarea şi precizarea declaraţiilor la faţa locului sunt înaintate mai multe condiţii:
1. persoanele ale căror declaraţii se precizează, trebuie să fie în prealabil ascultate;
2. declaraţiile învinuitului şi a învinuitului pot fi verificate şi precizate cu acordul acestora;
3. verificarea şi precizarea declaraţiilor mai multor persoane se face separat;
4. în cadrul acestui act sunt interzise întrebări care sugerează răspunsul;
5. sânt interzise acţiuni care ar înjosi cinstea şi demnitatea peroanelor ori ar pune în pericol viaţa şi sănătatea lor;
6. toţi participanţii la acest act vor merge după persoana, declaraţiile căreia sânt verificate.
Acest procedeu are unele trăsături comune cu reconstituirea şi se întâlneşte în practică destul de rar. De pildă, pentru verificarea faptului că făptuitorul a pătruns în depozit prin fereastră, gaură etc., ascunzându-se până la săvârşirea infracţiunii după o cisternă, tractor, semănătoare etc., este necesar a stabili dacă aceste obiecte sunt dislocate în teren şi ele permit a săvârşi acţiunile despre care comunică persoana ascultată. Spre deosebire de reconstituire hotărârea acestei întrebări nu necesită experimente dar se realizează prin demonstrarea obiectelor în cauză.
Analiza conţinutului verificării şi precizării declaraţiilor la faţa locului arată că acest act are trăsături comune cu ascultarea, prezentarea spre identificare, cercetarea la faţa locului şi reconstituirea, deosebindu-se totodată de aceste acte.
Verificarea şi precizarea declaraţiilor este lipsită de caracterul experimental al experimentului în procedura de urmărire penală, care este stipulat în art.123 CPP. Pentru primul act nu este necesară reamenajarea, refacerea locului. Aşadar verificarea şi precizarea declaraţiilor spre deosebire de experimentul judiciar se efectuează în condiţiile şi în împrejurările proprii locului, la momentul efectuării acestui act. La efectuarea acestui act nu se clarifică dacă era posibilă sau nu fapta în anumite condiţii (caracteristică distinctă a reconstituiri), ci se precizează, concretizează unde şi cum, potrivit declaraţiilor învinuitului sau martorului s-a săvârşit fapta.
3. Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă
Organul de urmărire penală este în drept să colecteze mostre care reflectă particularităţile omului viu, cadavrului, animalului, substanţei, obiectului dacă investigarea lor are importanţă pentru cauza penală.
Organul de urmărire penală este în drept să colecteze mostre de la bănuit şi învinuit. De asemenea organul de urmărire penală, poate dispune colectarea mostrelor de la martori sau partea vătămată, dar numai în cazul în care trebuie să verifice dacă aceste persoane au lăsat urme la locul unde s-a produs evenimentul sau pe corpurile delicte.
Dacă este necesar, colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă se face cu participarea specialistului.
Despre colectarea mostrelor necesare pentru cercetarea comparativă, organul de urmărire penală emite o ordonanţă motivată, în care, în special, se indică: persoana care va colecta mostrele, persoana de la care se vor colecta mostrele; care anume mostre şi în ce număr (cantitate) trebuie colectate; cînd, unde şi la cine trebuie să se prezinte persoana de la care vor fi colectate mostrele; cînd, cui trebuie să fie prezentate mostrele după colectare.
Despre colectarea mostrelor necesare pentru cercetarea comparativă se întocmeşte nu proces-verbal potrivit dispoziţiilor art. 260-261 CPP.
Colectarea de mostre în condiţiile art. 154 CPP poate fi dispusă şi de către instanţa de judecată la solicitarea părţilor.
Conform art.155 CPP în calitate de mostre pot fi colectate:
1) Sînge, spermă, păr, secvenţe de unghii, microparticule de pe corp;
2) Salivă, sudoare şi alte eliminări ale corpului;
3) Amprente digitale, mulaje ale dinţilor şi falangelor;
4) Înscrieri, obiecte, piese vestimentare şi părţi ale lor, alte materiale ce reflectă deprinderile persoanei respective;
5) Fonograma vocii, fotografii sau înregistrări video;
6) Corpuri materiale, substanţe, materie primă, produse;
7) Arme de diferite tipuri, cartuşe, tub-cartuş, glonte, piese şi uneltele folosite la confecţionarea acestora;
8) Dispozitivele explozive neutralizate, părţi componente ale lor, piese, mecanisme şi unelte folosite la confecţionarea acestora;
9) Alte substanţe şi obiecte.
Se interzice colectarea mostrelor într-un mod care pune în pericol sănătatea şi viaţa omului sau care lezează onoarea şi demnitatea lui.
Reprezentantul organului de urmărire penală citează persoana sau se deplasează la locul unde se află ea, aducîndu-i la cunoştinţă contra semnătură, ordonanţa de colectare a mostrelor, explică acestei persoane şi specialistului drepturile şi obligaţiile lor.
Reprezentantul organului de urmărire penală, cu participarea specialistului, dacă acesta este invitat, desfăşoară acţiunile necesare şi colectează mostrele respective. Mostrele, cu excepţia documentelor, se împachetează şi se sigilează, iar pachetele sigilate se semnează de persoana care efectuează acţiunea respectivă. În cazurile necesare, colectarea mostrelor se face prin percheziţie sau ridicare ori concomitent cu efectuarea acestora, precum şi a altor acţiuni de urmărire penală.
Despre colectarea mostrelor se întocmeşte un proces-verbal conform dispoziţiilor art.260-261 CPP, în care se descriu toate acţiunile efectuate pentru colectarea mostrelor în consecutivitatea efectuării lor, metodele şi mijloacele tehnice aplicate, precum şi însăşi mostrele. Mostrele colectate se anexează la procesul-verbal.
