Din punct de vedere ideologic extremismul utilizeaza lozinci si epeluri demagojice, creaza chipul dusmanului,apeleza la cele mai josnice calitati ale omului,constient provoaca dezordini, chema la nesupuneri civile,neaga legislatia s.a..
Putem nominaliza indicii principali ai extremismului:
Existenta radicalismului in viziunule si actiunile exponentilor extremismului (comportament iesit din comun pentru societate)
Existenta negatiei (nihilismului) fata de regulile si normele admise in aceasta societate si protejate de catre institutiile statale.
Coloratura ideologica a manifestarilor extremiste, adica exitenta la baza a unei idei,doctrine politice, religioase sau al unui alt sistem de viziuni.
Orientarea in exterior al extremismului, tendinta de a transmite aceste viziuni anturajului si de a le impune, executa, realiza.
Caracterul distructiv al extremismului ca antipod al activitatii creative si organizate..
In epoca contemporana politicul asaza fata in fata democratia, extremismul si terorismul. Trei atitudini politice nascute in interiorul spatiului configurat de regulile sistemului politic liberal. Istoria statului modern consemneaza coabitarea practicilor si institutiilor democrate cu manifestari radicale, anarhiste sau teroriste.
Terorismul politic, a carui evolutie s-a amplificat cu precadere in ultimele trei decenii ale secolului trecut, are ca actori state sau grupari paramilitare nestatale. O data cu 11 septembrie 2001, cind atacul terorist a produs, pe linga dezastrul material si numarul deosebit de mare al victimelor, o sfidare a celor mai importante simboluri ale valorilor economice politice si de securitate ale lumii moderne, constiinta civica si politica a omenirii a consimtit sa-si reconsidere atitudinea fata de un complex doctrinar si actional care respinge in totalitate democratia. Nu o recunoaste ca sistem politic, se raporteaza la ea prin instrumente specifice, agresive si distructive, vadit antidemocratice. Se opune modernitatii.
Extremismul politic se constituie si activeaza in interiorul democratiilor. El se foloseste de institutiile si practicile de reprezentare si legitimare a intereselor politice pe care sistemul democratic le construieste. Propaganda, manifestatiile sau marsurile de protest sint folosite ca mijloace pentru a se consolida si a da asaltul asupra puterii. Extremismul politic activeaza la lumina zilei pentru a-si largi baza sociala si electorala. Nu de putine ori, cind clasa politica dominanta se afla in criza, exponenti sau grupari politice democrate au sprijinit prestatia politica a extremismului.
Intotdeauna insa, guvernarile extremiste au amputat democratia, au compromis modernizarea ca proces global. Mai devreme sau mai tirziu aliatii partidelor extremiste ii abandoneaza. Istoria politica contemporana demonstreaza ca partidele si guvernele democrate reactioneaza de cele mai multe ori tardiv la ascensiunea extremismului. Sa fie oare extremismul un rau necesar al regimurilor democrate? Da si nu. Nefasta experienta a fascismului pe care a trait-o omenirea, consensul diverselor forte sociale si politice care au realizat alianta antifascista in anii 40, victoria acesteia in cel de-al doilea razboi mondial prefigurau moartea extremismului politic, vigilenta crescuta a partidelor democrate. Nu a fost sa fie asa.
|
|
|
La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, renasterea democratiei si antifascismul partidelor constitutionale au facut putin prielnica manifestarea extremei drepte. Nici contextul socioeconomic nu favoriza extremismele. Imediat dupa razboi au urmat cei 30 de ani gloriosi. La sfirsitul anilor 60, Occidentul, incintat de sine, isi savura societatea de consum. De mai bine de doua decenii, economiile si nivelul de trai erau in crestere, pacea sociala parea ca inlocuise definitiv atmosfera tensionata a conflictelor sociale, partide sau coalitii democrate se succedau la putere.
In a doua parte a deceniului sapte, recesiunea economica, somajul resuscita politicile extremiste. Miscarea Sociala Italiana si Frontul National in Franta aveau sa fie cele mai cunoscute. Acum, dupa ce anii de explozie economica au insemnat si import de forta de munca, principala tema doctrinara si propagandistica avea sa se concentreze asupra strainului. Xenofobia si rasismul vor fi principalele subiecte cu care extremismul occidental va incerca sa reapara pe scena politica. Spre deosebire de perioada interbelica, cind s-a produs ascensiunea fascismului, extremismul postbelic nu isi mai asuma intregul arsenal doctrinar. Alaturi de anticomunism se vehiculeaza discriminarea rasiala, mai cu seama impotriva arabilor (Franta) sau turcilor (Germania), combinata cu accente xenofobe si antisemite. Discursul autoritarist, antidemocratic este in surdina.
