Noţiunea şi importanţa fotografiei criminalistice
În acepţiunea contemporană, fotografia judiciară, ca ramură a tehnicii criminalistice, este un sistem de teze ştiinţifice, metode, procedee şi mijloace fotografice bazate pe aceste teze, utilizate pentru fixarea şi cercetarea probelor, în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor.
Obiectele fotografiei judiciare sunt orice corpuri materiale aflate în cîmpul infracţional, şi anume:
Urme infracţionale;
Probele materiale;
Stările de fapt;
Elementele componente ale ambianţei înconjurătoare din scena infracţiunii, etc.
Mijloacele fotografice sunt complete de aparate şi instalaţii folosite în procesul de fotografiere, realizării de fotografii, precum şi foto-accesorii.
Metoda fotografică criminalistică prezintă un ansamblu de reguli şi recomandări orientate spre alegerea mijloacelor fotografice, a condiţiilor de fotografiere şi prelucrare a materialelor imaginate, în scopul obţinerii fotografiilor ce ar face faţă fixării şi cercetării probelor judiciare.
După sfera de activitate şi subiecţii folosirii fotografiei, ea este împărţită în:
Fotografia specială de investigaţie;
De urmărire penală;
Judiciară;
De expertiză.
În funcţie de sarcinile şi scopurile aplicării fotografiei, se disting 2 varietăţi ale ei, şi anume:
a) Fotografie de fixare;
b) Fotografie de examinare.
Cu ajutorul fotografiei de fixare, se efectuează înregistrarea obiectelor vizibile, cu ochiul neînarmat (evidente). Rezultatele a astfel de fotografieri, se prezintă sub formă de foto-tabele, care se anexează la procesele verbale ale acţiunilor de urmărire penală. Aceste fotografii sunt privite ca foto-documente şi deţin forţă probatorie în soluţionarea cauzelor penale.
Fotografia de examinare se aplică pe larg la efectuarea expertizelor şi examinărilor speciale a probelor judiciare, în cazurile cînd este necesar a releva şi a fixa caracteristicile slab vizibile sau invizibile ale obiectului.
Metodele şi genurile fotografiei de înregistrare
Luînd în consideraţie scopurile şi sarcinile fotografiei de înregistrare, în practica criminalistică sunt folosite metodele:
panoramice,
de măsurătoare fotografică,
de reproducere,
fotografia semnalmentelor,
stereo-fotografia
macro-fotografia.
Fotografia panoramică este imaginarea consecutivă a obiectului de fotografiat. Fotografiile executate se montează într-o singură fotografie generală, care constituie panorama obiectului. Există panorame:
Orizontale;
Verticale.
Panorama se aplică atunci cînd locul faptei are o întindere mare.
Fotografia măsurătorii fotografice, denumită uneori şi fotografia la scară, asigură obţinerea informaţiilor dimensionale ale obiectelor imaginate şi a detaliilor acestora. De regulă, metoda fotografiei de măsurătoare, se realizează cu ajutorul riglelor gradate, care se plasează în vecinătatea obiectului de fotografiat sau pe suprafaţa lui. Rigla gradată se foloseşte pentru fixarea dimensiunilor unor obiecte nu prea mari, plasîndu-se alături de acestea. Banda gradată se aplică cînd este necesar a se fixa porţiuni de teren întinse.
Stereo-fotografia se realizează cu ajutorul unor aparate speciale şi dispozitive, care, permit înregistrarea subiectului, concomitent prin 2 obiective, ceea ce asigură profunzimea obiectului fotografiat. Această metodă este destul de complexă, de aceea ea se aplică de regulă pentru fixarea stărilor de fapt, în aşa locuri de comitere a infracţiunilor ca:
Exploziile;
Incendiile;
Catastrofele;
Cînd există un mare număr de obiecte diverse în cîmpul infracţiunii.
Fotografia de reproducere permite obţinerea unor foto-copii de pe obiectele plate, cum ar fi:
Înscrisuri;
Schiţe;
Desene.
Fotografia semnalmentelor se execută pentru a fotografia persoanele vii, precum şi cadavrele, în scopul înregistrării, recunoaşterii şi identificării acestora. Fotografia respectivă poate fi realizată atît la faţa locului cît şi la morgă.
Macro-fotografia este o metodă de fotografiere a obiectelor la mărime naturală sau cu o mărime neînsemnată, fără a utiliza microscopul.
Genurile fotografice
Pentru a obţine un tablou deplin şi clar privind particularităţile obiectelor fotografiate şi spaţierea lor reciprocă, se aplică diverse genuri de fotografiere, cum ar fi:
De orientare;
De schiţă;
A obiectelor principale;
De detalii.
Diversele genuri fotografice se folosesc aproape în toate actele de urmărire penală (percheziţia, experimentul, prezentarea spre recunoaştere, etc.), însă, mai frecvent şi într-un volum mai mare, toate aceste genuri se întîlnesc în procesul efectuării cercetării la faţa locului.
Fotografia de orientare este fixarea locului desfăşurării acţiunii de urmărire penală, împreună cu împrejurările acesteia, elemente care se manifestă ca repere pentru determinarea ulterioară a locului evenimentului care a avut loc. O astfel de fotografie se realizează prin panorama liniară sau circulară. Locul desfăşurării actului de urmărire penală trebuie să se afle în partea centrală a fotografiei.
Fotografia schiţă se referă numai la locul de desfăşurare a actului de urmărire penală, fără cadrul înconjurător, şi cuprinde partea cea mai importantă, şi anume obiectul infracţiunii. Acest gen de fotografie se realizează cu folosirea benzii gradate.
Fotografia obiectelor principale este destinată fixării celor mai importante sectoare ale locului faptei, precum:
Cadavrul;
Mijlocul de transport, etc.
Fotografia în detaliu se efectuează în scopul fixării unor detalii aparte a locului faptei, şi a rezultatelor cercetării la faţa locului, realizîndu-se de regulă cu rigla gradată.
Fotografierea în cadrul actelor de urmărire se desfăşoară de regulă, în condiţii de teren, ceea ce presupune aplicarea unor procedee speciale şi mijloace de iluminare suplimentară.
|
|
|
|
|
|
