În funcţie de natura şi specificul acţiunii lor, factorii distorsionanţi ai autoevaluării şi evaluării didactice au fost grupaţi în două categorii distincte:
erori procedurale (eroarea instrumentală, eroarea încadrării globale, eroarea succesiunii);
efecte parazite (efectul de anticipare, efectul de obişnuinţă, efectul constantei personale)
Eroarea instrumentală -Profesorul poate fi tentat să se ghideze în demersul său evaluativ după unele aspecte de ordin secundar sau doar corelative obiectivelor principale ale evaluării, cum sunt acurateţea, sistematicitatea sau fluenţa răspunsului elevului, iar acesta din urmă poate lua în autoevaluare drept criteriu fundamental efortul depus pentru pregătirea lecţiei respective
Eroarea încadrării globale (efectul halo) - se referă la aprecierea performanţei şcolare efective prin corelarea acesteia cu performanţele şcolare globale ale elevului. spre exemplu, notele anterioare ale elevului la materia respectivă sau la alte obiecte de studiu constituie adeseori un important reper de apreciere atât pentru demersul autoevaluativ al acestuia cât şi pentru evaluarea didactică realizată de către profesor.
Eroarea succesiunii -se manifestă ca urmare a scoaterii reciproce în evidenţă a două performanţe şcolare de niveluri diferite. Altfel spus, un răspuns foarte bun face ca un răspuns ulterior slab să apară ca fiind mai slab decât este în realitate, aşa după cum un răspuns bun care urmează unuia slab pare mai bun decât este de fapt.
Efectul de obişnuinţă - Efectul de obişnuinţă se referă la faptul că atât elevul cât şi profesorul manifestă o anumită inerţie în autoevaluarea şi evaluarea performanţei şcolare efective, inerţie concretizată în faptul că atât demersul autoevaluativ al elevului cât şi cel evaluativ al profesorului se originează mai degrabă în aşteptările personale ale acestora cu privire la nivelul respectivei performanţe decât în situaţia şcolară reală.
Efectul de anticipare -are drept principală cauză tendinţa elevului şi a profesorului de a face predicţii cu privire la nivelul acestor performanţe.
Efectul constantei personale -se referă la faptul că atât elevul cât şi profesorul sunt, prin firea şi natura lor, înclinaţi fie spre exigenţă şi severitate fie spre lejeritate apreciativă şi indulgenţă.
Evaluare formală şi informală
Evaluarea formală presupune raportarea de către profesor a performanţelor şcolare efective ale elevului la un set de obiective şi criterii riguros definite şi formulate în perspectiva obţinerii unor informaţii cu grad ridicat de acurateţe în ceea ce priveşte atât randamentul şcolar al acestuia cât şi eficienţa actului didactic. Evaluarea formală este întotdeauna centrată asupra unei anumite sarcini şcolare oferite spre realizare elevului şi este realizată cu scopul explicit de a se finaliza prin emiterea unor aprecieri sub forma notelor sau calificativelor.
|
|
|
Evaluarea informală realizată de către profesor presupune ca să nu existe obligativitatea finalizării acesteia prin formularea explicită de note sau calificative ce urmează a fi comunicate elevului şi trecute în documentele şcolare. Evaluarea informală include astfel un set de opinii personale generale, cu privire la nivelul de pregătire al elevilor, opinii ce influenţează însă în mare măsură demersul evaluativ de factură formală.
Tipuri de evaluare
1. Evaluare iniţială la începutul unei perioade de învăţare (an şcolar, semestru, situaţii experiemntale etc)
- Are ca rol cunoaşterea nivelului de pregătire al elevilor în la acel moment, pt a putea proiecta eficient secvenţele următoare de învăţare
Exemple: teste iniţiale de cunoştinţe
2. Evaluare formativă (continuă) derulată pe tot parcursul procesului didactic
Are ca rol verificarea sistematică a cunoştinţelor elevilor, pt a nu se acumula lacune în cunoştinţe
Exemple: lucrări de control, verificările orale din lecţia nouă
Evaluare sumativă (cumulativă) la sfârşitul unei secvenţe mai lungi de activitate didactică
Are rolul de a verifica un volum mai mare de cunoştinţe, acumulate într-o perioadă lungă de timp
Exemple: tezele, examenele semestriale sau anuale
Strategiile de evaluare
Strategiile concrete prin intermediul cărora sunt evaluate performanţele respectiv competenţele elevilor în contextul realităţii educaţionale pot fi, în general, clasificate în două categorii principale:
strategii standardizate (elaborate la nivel central de către colective de specialişti pe baza unor seturi de norme şi reguli vizând asigurarea validităţii şi fidelităţii testelor de cunoştinţe)
strategii nestandardizate (elaborate de către profesorii înşişi, pe baza experienţei proprii şi a necesităţilor constate la nivelul clasei).
Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la nivelul elevilor
Principalele strategii acţionale care stau la dispoziţia profesorului pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la nivelul elevilor sunt:
autocorectarea;
autonotarea controlată;
notarea reciprocă;
metoda interaprecierii obiective;
|
|
|
Tehnici de evaluare şi instrumente de evaluare
Tehnici de evaluare:
scrise,
orale,
probe practice
Instrumente de evaluare:
teste
portofolii
seturi de produse etc.
Probe scrise
Lucrarea de control din lecţia de zi, 10-15 min.
Lucrarea de verificare după o secvenţă mai mare de învăţare (testul de cunoştinţe sau docimologic) 20-30 min.
Teza 50 min.
Examenul scris 50 180 min.
Testul grilă
Cerinţe în elaborarea subiectelor de evaluare
1. Se selectează cu atenţie conţinutul din care se formulează itemii (itemul =o întrebare, o sarcină de lucru, o cerinţă), astfel încât să fie reprezentativ pt evidenţierea cunoştinţelor elevilor, să reflecte un conţinut important, esenţial
2. Se formulează întrebările sau cerinţele, astfel încât acestea să fie:
- clare
- să nu sugereze răspunsul
- să fie adecvate nivelului de înţelegere al elevilor
- să poată fi rezolvate în timpul avut la dispoziţie
-să poată fi evaluat cât mai obiectiv răspunsul
3. Se stabilesc criteriile de evaluare (elementele de conţinut la care trebuie să se refere prin răspuns fiecare elev şi punctajul pe fiecare subiect. Se stabileşte şi punctajul din oficiu).
Se recomandă ca punctajul să fie comunicat elevilor înainte de începerea testului, astfel încât aceştia să cunoască valoarea subiectelor
Comunicarea elementelor de conţinut (de ex: definiţii, exemple, clasificări etc.) se recomandă a se realiza după finalizarea testului, pt a nu influenţa răspunsurile elevilor
Se apreciază că această abordare a evaluării favorizează dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor
Testele grilă
Sunt considerate ca probele care asigură cea mai obiectivă evaluare, deoarece:
- au variante de răspuns gata formulate, din care doar se selectează răspunsul corect
Au un punctaj clar acordat pe fiecare răspuns, astfel încât nu permite subiectivitatea în evaluare
