Motiva t ia înv ata rii reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza, sustin energetic si directioneaza activitatea de învatare.
Optimul motivational reprezinta o zona situata între nivelul de activare minim si cel maxim, zona careia îi corespunde un nivel mediu de activare cerebrala. Optimul motivational difera de la o persoana la alta, în functie de gradul de dificultate al sarcinii, de aptitudini, de echilibrul emotiv, de temperament etc.
Legea optimului motivational arata cum depasirea unui anumit prag de activare duce la scaderea eficientei rezolvarii sarcinii
La fel, sub nivelul minim de activare, învatarea nu se produce.
Stiluri de învățare
exista stiluri de învatare diferite, deoarece cei ce studiaza învata în mod diferit:
stil auditiv
stil vizual
stil tactil
stil kinestezic
5.Evaluarea
Evaluarea presupune activitatea de stabilire a performanțelor, prin raportarea acestora la un sistem de criterii și standarde dinainte stabilite.
Evaluarea se realizează în trei etape:
- verificarea
- măsurarea
- aprecierea
Relația predare-învățare- evaluare
Predarea-învățarea- evaluarea sunt procese care se află într-o strânsă interdependență, intercondiționându-se reciproc
6.Normativitatea didactică
Normativitatea didactică presupune existența și respectarea unor norme, reguli în desfășurarea activității instructiv-educative
Aceste norme se numesc principii didactice
Acestea au funcția de a orienta și regla activitatea didactică
Principiile didactice
1. Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor
2. Principiul accesibilității
3. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor
4. Principiul legării teoriei de practică
5. Principiul asigurării conexiunii inverse
6. Principiul sistematizării și continuității
----0000----
Evaluarea didactică e ste un procedeu psihopedagogic complex de stabilire a valorii unor procese, comportamente, performanţe, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite, cu valoare de etalon.
Evaluarea este considerată în didactica modernă:
o activitate complexă,
etapizată,
desfăşurată în timp,
cu caracter dinamic şi flexibil,
orientată de scopuri şi obiective bine delimitate.
La nivel de macrosistem, evaluarea reprezintă un subsistem al procesului de învăţământ, prin care se măsoară şi se apreciază eficienţa acestuia, respectiv nivelul de atingere a finalităţilor educaţionale.
|
|
|
La acest nivel, evaluarea îşi exercită:
- funcţia de feed-back global, sistemic
-furnizează informaţii utile pentru stabilirea eficienţei procesului de învăţământ şi pentru fundamentarea deciziilor de politică educaţională.
La nivelul micro, al activităţilor instructiv-educative concrete, evaluarea are ca scop cunoaşterea randamentului şcolar(raportului dintre performanţele realizate şi demonstrate de elevi şi performanţele anticipate şi proiectate de cadrul didactic).
- evaluarea şi autoevaluarea îşi exercită funcţia de feed-back secvenţial, oferind factorilor binomului educaţional informaţii necesare în realizarea procesului de reglare şi ameliorare a demersului didactic.
Evaluatorul îşi propune să obţină şi să valorifice informaţii referitoare la o serie de aspecte, în condiţiile valorificării anumitor resurse ale activităţii didactice şi vizează, în principal, următoarele:
obţinerea de informaţii despre prestaţia elevilor, descrierea calitativă şi cantitativă a abilităţilor şi capacităţilor lor intelectuale, practice şi comportamentale, elaborarea unor judecăţi de valoare în legătură cu acestea, respectiv în legătură cu concordanţa dintre performanţele dobândite şi cele anticipate o dată cu formularea obiectivelor operaţionale
obţinerea de informaţii despre prestaţia cadrului didactic, despre competenţele de care dispune acesta
obţinerea de informaţii despre programul educativ şi despre curriculum-ul educaţional, despre calitatea, pertinenţa şi eficienţa acestora valorificarea tuturor informaţiilor obţinute în vederea formulării unor aprecieri şi judecăţi de valoare
adoptarea de decizii referitoare la viitoarele demersuri educaţionale.
evaluarea presupune formarea unei imagini reale, obiective despre prestatia celui evaluat, aspectele pozitive ale intregului proces de invatare si formare parcurs de acesta, nivelul său de cunostinte, calităţile, capacităţile, competenţele, aptitudinile sale, conduita sa alaturi de acestea, aspectele negative şi disfuncţiile care intervin în procesul de învăţare şi formare, lacunele, confuziile, greşelile sale, fără a se transforma evaluare-sancţiune;
se recomandă practicarea unei evaluări formative, care sa
sprijine învăţarea, să asigure fiecărui individ informaţii în legătură cu evoluţia învăţarii şi oportunitatea de a-şi monitoriza propriul progres în învăţare, de a-si construi intr-un mod conştient progresia cunoaşterii, iar reglarea activităţii priveste cu prioritate strategiile educaţionale ale educatorului
se recomandă evaluarea formativă să fie continuă (în flux continuu)
sistematică şi analitică, pentru a-i putea oferi evaluatorului informaţii concrete in legătură cu nivelul de atingere a obiectivelor educaţionale
|
|
|
o evaluare didactică eficientă îl transformă pe evaluat în evaluator al
propriilor sale acţiuni, evaluarea formativă devine şi formatoare,
permite reglarea instruirii prin elevul însuşi, acesta fiind cel care prefigurează strategiile de reglare a învăţării, ceea ce înseamnă că ea nu mai reprezinta doar un instrument de control, ci şi un instrument de formare, de care elevul poate sa dispună pentru a-şi urmări propriile obiective şi pentru a-şi construi propriile parcursuri/ trasee de învăţare şi formare;
evaluarea trebuie să fie astfel proiectată şi realizată, sa îi stimuleze şi să îi motiveze intrinsec pe evaluaţi să înveţe, să îşi monitorizeze propria evolutie in învăţare, propriul progres cognitiv, dar şi dificultăţile, erorile şi lacunele,
evaluarea nu trebuie considerată un punct final sau un momen de bilant, ci o verigă necesară şi utilă, indispensabilă, practic, în înlănţuirea instructiv-educative, asigurând elementele de feed-back formativ si sumativ sugerând modalităţi pertinente de reglare a demersului didactic.
Etape majore în organizarea şi realizarea activităţilor didactice:
Proiectare
Realizare
Evaluare
Reglare
Modelul modern al evaluării este structurat pe patru niveluri:
verificare
măsurare
semnificare
argumentare.
Verificarea se referă laansamblul modalităţilor de culegere a informaţiilor privitoare la nivelul rezultatelor şcolare de ordin performanţial ale elevilor. Distingem astfel două subcomponente: metode de verificare şi instrumente de verificare.
Verificarea se referă laansamblul modalităţilor de culegere a informaţiilor privitoare la nivelul rezultatelor şcolare de ordin performanţial ale elevilor.
Distingem astfel două subcomponente:
- metode de verificare
-instrumente de verificare.
Măsurarea, ca şi componentă a demersului evaluativ, implică raportarea performanţelor şcolare ale elevilor la anumite standarde docimologice.
Semnificarea - proces complex de punere în corespondenţă sau asociere a unor semnificaţii cu anumite fenomene, evenimente sau rezultate. Semnificarea, ca şi componentă a demersului evaluativ, îmbracă la rândul său două forme principale: nota şcolară şi calificativul.
argumentarea este undemers de factură explicativ-justificativă având rolul de facilita înţelegerea, la nivelul subiectului evaluat, a motivelor care au stat la baza acordării unei anumite note sau calificativ.
Scopul major al evaluării didactice îl constituie susţinerea şi sprijinirea activităţii de învăţare a elevilor, a progresiei învăţării şi cunoaşterii realizate de aceştia.
Practic, evaluarea pregăteşte un teren propice pentru instalarea autoevaluării.
Autoevaluarea este demersul evaluativ realizat de elev, demers care implică însăşi capacitatea acestuia de a elabora şi emite aprecieri referitoare la prestaţiile, performanţele şcolare proprii şi la competenţele dobândite.
Repere conceptuale în autoevaluarea didactică
În termeni generici putem defini autoevaluareaca fiind capacitatea elevului de a elabora şi emite aprecieri valorizatoare referitoare la competenţele şi performanţele şcolare proprii, la propria sa persoană în general.
|
|
|
Statusul şcolar al elevului se defineşte ca fiind poziţia ocupată, sau recunoscută ca fiind ocupată de acesta, în structura relaţiilor sociale ale clasei de elevi, respectiv ansamblul comportamentelor la care elevul se poate aştepta în mod legitim din partea profesorilor şi colegilor săi în conformitate cu această poziţie
Statusul filial se referă la tipul de relaţie instituit între elev şi părinţii săi, respectiv la creditarea pozitivă sau negativă a acestuia din punctul de vedere al potenţialităţilor sale performanţiale. Ne referim în acest sens la setul de opinii al părinţilor cu privire la posibilităţile şi randamentul şcolar al elevului.
Modelul clasic al procesului de învăţământ
\
Modelul interacţional al procesului de învăţământ
\
Funcţii specifice autoevaluării şi evaluării didactice
\ Funcţia constatativă - prin intermediul funcţiei constatative a evaluării didactice profesorul are posibilitatea de a-şi forma o imagine asupra eficienţei actului de predare şi a modului de articulare al secvenţelor de predare şi învăţare, elevul, la rândul său, conştientizează pe baza demersului său autoevaluativ, corelat cu cel al profesorului, nivelul performanţelor sale şcolare efective.
Funcţia diagnostică are rolul, atât în planul demersului autoevaluativ cât şi în acela al evaluării, de a pune în evidenţă carenţele procesului instructiv-educativ şi de a identifica sursele acestor disfuncţionalităţi. În acest sens profesorul inventariază posibilele neajunsuri survenite în predarea cunoştinţelor, iar elevul caută modalităţi explicative pertinente pentru acele capacităţi performanţiale pe care şi le-a subevaluat sau supraevaluat.
Funcţia prognostică a autoevaluării şi evaluării didactice se întemeiază la rândul său pe cea diagnostică şi este caracterizată în esenţa sa de efortul de identificare a strategiilor optime de restructurare şi optimizare pe viitor a învăţării şi respectiv a predării. La nivelul profesorului această funcţie a evaluării se concretizează în precizarea cu o mai mare claritate a obiectivelor urmărite şi prin recurgerea la metode de predare alternative în raport cu cele utilizate în mod curent. La rândul său elevul, analizând eficienţa stilului de învăţare practicat până la momentul respectiv, îşi revizuieşte prin intermediul demersului autoevaluativ strategiile de învăţare şi modul de dozare al efortului depus în acest sens.
Funcţia motivaţională joacă un rol deosebit de important în ceea ce priveşte sfera evaluării şi autoevaluării didactice, constituind practic resortul energetic şi orientativ al desfăşurării procesului instructiv-educativ.
|
|
|
Funcţia decizională - deciziile profesorului, în măsura în care sunt comunicate explicit elevului şi interiorizate de către acesta, influenţează la rândul lor deciziile elevului cu privire la propria poziţionare socială şi la nivelul său de aspiraţie.
Funcţia informaţională a autoevaluării şi evaluării didactice are în vedere mediatizarea observaţiilor cu privire la randamentul şcolar al elevului, mediatizare ce poate îmbrăca forme de manifestare diferite, în funcţie de originea constatărilor pe care aceasta se bazează: constatări de factură evaluativă sau constatări de sorginte autoevaluativă.
tipurile de strategii autoevaluative şi evaluative se conturează din perspectiva sistemelor de referinţă la care acestea fac trimitere:
Cerinţele prevăzute de manual (programa şcolară)
Performanţele grupului de apartenenţă
(clasa)
Nivelul propriilor performanţe anterioare (elevul)
Obiectivitatea evaluării şi autoevaluării didactice
Considerăm ca fiind necesare următoarele precizări:
autoevaluarea şi evaluarea didactică nu sunt activităţi cu valoare în sine, importanţa acestora rezidând în efectele pe care ele le induc asupra devenirii personalităţii elevilor, asupra progresului lor şcolar şi eficienţei procesului de învăţământ;
obiectivitatea autoevaluării şi evaluării didactice, având în vedere faptul că atât evaluatorul cât şi evaluatul sunt subiecţi umani, este întotdeauna una relativă şi nu absolută;
Distorsiuni neintenţionate şi distorsiuni intenţionate în evaluare
categoria distorsiunilor neintenţionate cunoaşte cea mai mare frecvenţă, atât la nivelul profesorului cât şi la cel al elevului, iar distorsiunile intenţionate aparţin de regulă profesorului.
Distorsiunile neintenţionate includ aspecte ca:
- volumul precar de informaţii în baza cărora se realizează evaluarea sau autoevaluarea,
- incongruenţa informaţiilor referitoare la evaluare ale elevului şi profesorului,
- insuficienta adecvare a strategiilor de evaluare la ceea ce se doreşte a fi evaluat,
- influenţe indirecte de ordin psihosocial (statusul şcolar al elevului sau statusul social al familiei acestuia).
Distorsiunile intenţionate se grupează în jurul a două principale categorii de factori:
dorinţa profesorului de a utiliza evaluarea didactică în sensul motivării elevului pentru învăţare
intenţia acestuia de a favoriza sau defavoriza, pe considerente exterioare celor pedagogice, un elev sau o anumită categorie de elevi.
