Angajarea personalului se face, ca regula, din surse inteme (transferarea si avansarea in functie a propriilor angajati) si externe (angajari in baza anunturilor si a recornandarilor personale). In ambele cazuri, conditia de baza este aprecierea corecta nu numai a aspirantului la functia concreta, ci si a activitatii ce urmeaza sa o desfasoare acesta.
Selectarea candidatilor se face in baza comparatiei calitatilor lor profesionale, educationale, organizatorice si personale. Procesul de selectare presupune, in primul rind, examinarea amanuntita a dateIor privind experienta profesionala, principiile morale si etice ale fiecarui candidat. Aceasta se face pe calea studierii profunde a trecutului sau profesional. O importanta sursa de informatii despre candidat trebuie sa fie organele afacerilor interne, serviciul de informatii si securitate,precum si alte posibilitati.
Incheierea contractului de angajare este insotita de obtinerea de la noul angajat a acceptului de a respecta cerintele ce reglementeaza regimul de securitate si de pastrare a secretului.
Instruirea aspirantilor la functii, inainte de a li se permite accesul la Iocul de munca, presupune:
- instalarea in functie, instruirea in scopul insusirii rigorilor functiei concrete, a cerintelor pentru asigurarea securitatii si a protectiei informatiei;
- controlul curent (monitorizarea) asupra activitatii angajatului privind sporirea vigilentei fata de amenintarile la adresa securitatii;
- depistarea la timp si aplanarea conflictelor in colectiv sau dintre personal si administratie,
Serviciul de securitate al misiunii diplomatice, se va subordona nemijlocit conducatorului misiunii,cu subordonare directa conbducerii Centralei.
Sructura activitatii diplomatice
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie.
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic
Elementele serviciului diplomatic în totalitatea sa reprezintă instituţiile sau organele de resort. Sistemul instituţiilor serviciului diplomatic este format din următoarele structuri:
ministerul Afacerilor Externe, cu statut de instituţie centrală;
misiunile diplomatice, inclusiv reprezentantele permanente de pe lingă organismele internaţionale, delegaţiile si misiunile ad-hoc;
Oficiile consulare;
alte unităţi, create in scopul asigurării activităţii instituţiilor serviciului diplomatic, inclusiv pentru instruirea si reciclarea personalului acestora.
Misiunilor diplomatice li se atribuie următoarele ranguri:
rangul I – ambasadei, conduse de un ambasador extraordinar si plenipotenţiar, sau reprezentantei permanente, conduse de un reprezentant permanent;
rangul II – misiunii conduse de un trimis;
rangul III – misiunii conduse de un însărcinat cu afaceri en titre (permanent).
Oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase:
• clasa I – consulatului general;
• clasa II - consulatului;
• clasa III – viceconsulatului;
• clasa IV - agenţiei consulare.
A. Stabilirea relatiilor diplomatice
Stabilirea relatiilor diplomatice este o consecinta normala a recunoasterii internationale a statelor. Ea constituie un act international politic si juridic in acelasi timp. Desi necesitatea mentinerii pacii si dezvoltarii relatiilor de prietenie si cooperare internationala fac de dorit stabilirea de relatii diplomatice intre state, dreptul international nu creeaza nici o obligatie, fiecare stat fiind suveran sa hotarasca in acest domeniu.
Pentru stabilirea relatiilor diplomatice este necesar un acord intre cele doua state interesate. Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede la art. 1:
"Stabilirea de relatii diplomatice intre state si trimiterea de misiuni permanente se fac prin consimtamant mutual''. Stabilirea de relatii diplomatice si trimiterea de misiuni permanente sunt doua acte diferite. Statele pot stabili intre ele relatii diplomatice fara a trimite reprezentanti si fara a infiinta misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat tert. Acordul prin care se infiinteaza o misiune diplomatica poate avea forma unui tratat special sau poate sa faca parte dintr-un tratat general; el poate fixa data in care vor fi infiintate misiunile diplomatice sau sa prevada numai in general; poate stabili rangul sefului misiunii diplomatice. De obicei, dupa stabilirea relatiilor diplomatice, precum si dupa incheierea acordului cu privire la infiintarea de misiuni diplomatice permanente, statele parti publica un comunicat.
